Călători prin vremi:

Călători prin vremi deșarte
plini de goană și avânt,
Am uitat să stăm în șoapte
să vedem, cum am trăit.

Plini de zbuciumul vieții
și de muncă istovită,
N-am mai stat de mult o clipă
să cântărim, trăirea noastră risipită.

Și ajunși pe-altar să punem
jertfă Domnului de sus,
Tot uitându-ne în urmă
noi... nimica n-am adus.

Plini de sete după lume
și atâtea avuții,
Am uitat că azi suntem anume
noi... ai Domnului copii.

Rămîi prin vremi dar neclintit
cu zel și țintă înspre cruce,
Călător spre cer ici pe pămînt
oriunde furtuna te va duce.

Ear ajuns la țărm odată
sus în țara cea dorită,
Ancorați o veșnicie
vom primi cununa cea făgăduită.